VIATA INAINTE SI DUPA BOALA

Prima dată  când am auzit de spondilita anchilozantă a fost acum 15 ani. Mă gândeam că are legătură cu coloana, după cum suna, și nu înțelegeam de ce doctorul îmi spunea că am această boală, când pe mine mă durea o gleznă.

N-am înțeles niciodată boala și am ignorat-o, cât am putut de mult.Țin minte că atunci când am fost diagnosticat doctorul mi-a spus că ar trebui să mă feresc de frig, umezeală… Peste nici opt ore eram în Peștera ”Huda lui Papară”, băgat în apă până la gât, într-o noapte friguroasă de aprilie.

Poate, între timp, a devenit o entitate ce m-a însoțit de-a lungul celor 15 ani, m-a determinat să iau anumite decizii, m-a ținut oarecum legat de Cluj.

Acum vreo sapte ani s-a avântat asupra mea cu toată puterea. M-a doborât, mai ales psihic. Nu mai puteam zburda pe munți, ca-n vremurile de dinaintea ei. Viața mea a fost, brusc, împărțită în două: cea de dinainte și cea de după boală.

Nu îmi mai aminteam ultima zi în care nu m-a mai durut ceva și mă întrebam cum de am ajuns atât de ostenit de-a mai lupta, la doar 30 de ani.

Am ales să o ignor din nou. Am început să alerg dimineața: un kilometru, apoi doi… Când am alergat șase, uitasem că sunt bolnav sau că am fost vreodată.

Mi-am propus apoi 21 de kilometri. Un semi-maraton era ceva de necrezut cu doar trei luni în urmă. Am terminat pe locul doi. E drept că am fost doar 13 participanți, dar nu a fost deloc ușor.

Acum alerg un maraton întreg și nu îmi pare nici incredibil, dar nici de ajuns.

Viața mea e la fel, se împarte, totuși, în cea de dinainte și cea din urmă cu 15 ani.

M. D.

webdesign: mihaivladguta