Arterita cu celule gigante – denumită arterită temporală sau boala Horton – este o boală inflamatorie a vaselor sanguine (în general arterele mari și medii ale capului). La un sfert dintre cazuri poate fi asociată cu polimialgia reumatică.

Pacienții se prezintă cu dureri de cap, febră, durere și sensibilitate la nivelul scalpului (pielea capului), dureri ale limbii sau maxilarului la mestecat, scăderea acuitătii vizuale, orbire bruscă, vedere dublă (diplopie), zgomote în urechi (tinitus). La examenul clinic, arterele temporale pot fi proeminente, cu sau fără pulsații, regiunea temporală poate fi sensibilă la palpare.

Examinarea ecografică a arterei temporale, rezonanță magnetică cerebrală cu substanță de contrast, evaluarea parametrilor de laborator ai inflamației (viteză de sedimentare a hematiilor, proteină C reactivă, trombocitele) sunt metode utile în stabilirea diagnosticului.

Tratamentul constă în administrarea de doze mari de corticosteroizi (Prednsion) pentru prevenirea pierderii ireversibile a vederii.

Polimialgia reumatică este caracterizată de durere sau redoare la nivelul gâtului, umerilor sau șoldurilor, survenite brusc sau lent. Poate fi produsă de inflamația la nivelul vaselor de sânge, dar biopsia musculară este normală.

Majoritatea pacienților se trezesc dimineața cu dureri musculare, oboseală, febră ușoară. Aceștia pot avea și arterită temporală. Polimialgia reumatică dispare la un an sau doi de la începerea tratamentului cu corticosteroizi. Exercițiile sunt necesare pentru a crește forța musculară și previn creșterea în greutate. O dietă sănătoasă este necesară pentru a menține sistemul imun puternic.

Artrita juvenilă idiopatică reprezintă cea mai frecventă formă de artrită la copii (termenul de “juvenil” referindu-se la debutul înaintea vârstei de 16 ani, “idiopatic” la o boală fără o cauza definită, iar “artrită” la inflamația sinovialei articulare).

Poate fi tranzitorie și cu evoluție autolimitată sau cronică. Diferă semnificativ de artrita întâlnită la adulți (osteoartrită, poliartrită reumatoidă) și de alte tipuri de artrită prezente în copilărie (artrită psoriazică, spondilita anchilozantă).

Simptomele sunt inițial nespecifice și includ letargie, scăderea activității fizice și a apetitului (poftă de mâncare). Prima manifestare, mai ales la copiii cu vârstă mică, este schiopătatul. De asemenea, pacienții pot prezenta simptome persistente, asemănătoare unei viroze respiratorii.

Trăsătura cardinală este tumefierea persistentă a articulațiilor afectate, incluzând de obicei genunchii, gleznele, încheietura mâinii și articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor. Aceste tumefieri pot fi uneori cu greu de detectat la examenul clinic, mai ales în cazul afectării coloanei vertebrale, articulațiilor sacroiliace, umerilor, șoldurilor și temporomandibulare, situații în care tehnicile imagistice ca ecografia sau rezonanță magnetică nucleară sunt foarte utile.

Durerea este o manifestare importantă a acestei afecțiuni, însă copiii mici pot avea dificultăți în comunicarea acestui simptom. Redoarea matinală care se ameliorează pe parcursul zilei este de asemenea un simptom frecvent. Efectele tardive ale artritei includ rigiditatea articulară și distrucția articulară.

Artrita psoriazică nu este, în ciuda denumirii care se pretează la confuzii, o boală dermatologică, ci una autoimună, care afectează ligamentele și tendoanele, fasciile și articulații și care poate să apară chiar și în lipsa manifestărilor tegumentare (psoriazisul clasic) – artrită psoriazica sine psoriazis.

Evoluția bolii se caracterizeză prin remisiuni (perioade de “liniște” articulară și episoade de exacerbare a simptomatologiei), iar în unele cazuri se poate ajunge chiar și la artrită mutilantă.

Artrită psoriazică poate să apară fie în completarea tabloului clinic al psoriazisului cutanat, fie independent de acesta. Are anumite caracteristici care o aseamănă și altor tipuri de artrite: tumefacție locală articulară, durere, redoarea articulară, evoluție cu distructia și deformarea zonei. Artrita psoriazică poate afecta orice parte a corpului, se poate localiza la orice articulație, de la articulațiile mici ale mâinii până la articulațiile intervertebrale, iar simptomele sunt variate în intensitate, de la moderate la severe.

Specialiștii nu pot să estimeze cu exactitate care este incidența de apariție a artritei psoriazice, însă se pare că între 10 – 30% dintre pacienții cu psoriazis cutanat dezvoltă și artrită psoriazică. Artrita psoriazică afectează mai frecvent rasă caucaziană comparativ cu alte rase. Spre deosebire de alte afecțiuni autoimune, bărbații și femeile sunt afectați aproximativ în mod egal.

Artrita psoriazică apare cel mai des între 35 – 55 de ani, însă poate la fel de bine să afecteze pacienții mai tineri sau mai în vârstă.

Artrita nu apare decât pe un teren favorizat de psoriazis, chiar dacă acesta nu este vizibil în mod evident (nu este atât de sever) sau dacă acesta apare că afectare tegumentară după debutul artritei.

În unele cazuri chiar și dermatologii trec cu vederea o posibilă legătură între durerile articulare ale pacienților și artrita psoriazică. În cazul în care boala este lăsată netratată din neglijență sau incorectă diagnosticare, evoluția este gravă și are caracter debilitant. Deși în prezent nu există un tratament curativ al artritei psoriazice, medicina modernă a găsit și alte forme de a ajuta pacientul și de a-i ameliora simptomele. Tratamentul poate astfel să stopeze sau cel puțin să încetinească progresia bolii, să înlăture durerea și să crească per ansamblu, calitatea vieții pacientului.

Simptomele artritei psoriazice sunt asemănătoare cu cele din alte afecțiuni reumatologice de natură autoimună și constă în:

  • Redoare articulară;
  • Durere și tumefacție locală;
  • Creșterea temperaturii locale și înroșirea zonei.

Există și simptome particulare, care atrag atenția asupra etiologiei (mai ales dacă pacientul are și psoriazis cutanat clinic manifest):

  • Durere articulară asimetrică manifestată mai ales la nivelul articulațiilor mici ale mâinii și piciorului sau ale genunchiului, cotului;
  • Modificarea articulației în aspectul clasic de cârnăcior (dactilita);
  • Modificări unghiale: acestea devin friabile, își modifică aspectul, sunt decolorate.
  • Dureri localizate de-a lungul coloanei vertebrale, de la gât până la articulația sacroiliacă.

Artrita reactivă, cunoscută anterior că sindrom Reiter, este considerată o boală autoimună ce apare ca și răspuns la o infecție (de obicei bacteriană) ce afectează alte părți ale corpului. Prezintă simptome asemănătoare altor boli cunoscute în general ca “artrite”.

Infecția declanșatoare a artritei reactive este de cele mai multe ori tratată sau remisă în cazurile cronice, făcând astfel dificilă determinarea cauzei.

Manifestările artritei reactive includ :

  • artrită inflamatorie a articulațiilor mari (afectând adesea și coloana vertebrală);
  • inflamație oculară (conjunctivita sau uveită);
  • uretrita la bărbați sau cervicita la femei;
  • o altă manifestare comună în această boală o reprezintă leziunile cutanate care seamănă cu psoriazisul și în care sunt incluse și balanita circinată și keratoderma blenoragică.

Artrita reactivă este inclusă în grupul spondiloartropatiilor (distrucția autoimună a cartilajului articular), care sunt seronegative (factor reumatoid negativ) și legate de antigenul HLA-B27. De obicei, sunt precipitate de infecții genitourinare sau digestive.

Cei mai frecvenți factori declanșatori sunt reprezentați de infecții cu transmitere sexuală, în special infecții chlamydiene și probabil mai puțin frecvent de infecții cu gonococ, Salmonella, Shigella, Campylobacter (ultimele patru afectând tubul digestiv).

Artrita reactivă afectează în principal persoane tinere, de 20-40 de ani, fiind mai frecventă la bărbați decât la femei. Persoanele HIV pozitive au de asemenea un risc crescut de a dezvoltă artrită reactivă.

Boala Behçet (sau boala drumului mătăsii) este o vasculită rară care determină frecvent ulcerații la nivelul mucoaselor și afectare oculară. De asemenea, afectează și organele interne (plămânii, sistemul digestiv, musculoscheletal și nervos). Fără tratament, poate fi fatală.

Aproape toți pacienții suferă de ulcerații ale mucoasei bucale sau genitale (afte), în general dureroase și cu caracter recurent (apar și dispar). Unii pacienți pot prezența și eritem nodos, vasculită cutanată sau leziuni similare pyoderma gangrenosum.

Afectarea oculară poate aparea timpuriu în evoluția bolii și se poate manifesta sub forma uveitei posterioare, uveitei anterioare (durere oculară, roșeață, scăderea vederii sau acumulare de puroi) sau a vasculitei retiniene.

Simptomele gastrointestinale includ dureri abdominale, grețuri, diaree, scaune cu sânge. Afectarea pulmonară se poate manifestă sub forma tusei (cu sau fără sânge), febrei, dilatărilor vaselor de sânge (cu risc de ruptură și hemoragie pulmonară), pleuritei (acumulare de lichid în învelișul plămânilor).

Durerile articulare sunt întâlnite la jumătate din pacienții cu această boală și sunt prezente în special la articulațiile mari ale membrelor inferioare.

Tratamentul are ca scop ameliorarea simptomelor, scăderea inflamației și controlul sistemului imun. Acestea se pot realiza cu ajutorul glucocorticoizilor, Colchicinei, Imuranului, Ciclosporinei etc.

Boala Lyme este o boală produsă de o specie de bacterii, numită Borrelia, care este transmisă la om prin mușcătura de căpușă (din genul Ixodes – deci nu orice specie de căpușă poate transmite acest microb). Perioada de incubație este de obicei 1-2 săptămâni (dar poate varia de la câteva zile, la luni sau chiar ani).

Simptomele timpurii pot include febră, dureri de cap, oboseală, dureri musculare (asemănătoare unei răceli), depresie și o erupție cutanată circulară caracteristică, numită eritem migrator (apare la locul muscăturii. Lăsată netratată, poate afecta articulațiile, inima (palpitații, amețeli, tulburări ale bătăilor inimii) și sistemul nervos central (creierul și măduva spinării – paralizie facială, encefalită, meningită, pierderea memoriei, tulburări de somn).

Diagnosticul se stabilește pe baza simptomelor, a modificărilor găsite la examenul clinic, istoricului unei posibile expuneri la căpușă, precum și prin teste de laborator.

În cele mai multe cazuri, această infecție și simptomele sale sunt eliminate prin tratament cu antibiotice, mai ales dacă acesta se face din timp. Întârzierea tratamentului sau aplicarea incorectă a acestuia poate cauza probleme mai serioase, care pot fi greut de tratat.