TELEFON: 0742 619 867

Caută
Close this search box.

Afecţiuni

Arterita cu celule gigante – denumită arterită temporală sau boala Horton – este o boală inflamatorie a vaselor sanguine (în general arterele mari și medii ale capului). La un sfert dintre cazuri poate fi asociată cu polimialgia reumatică.

Pacienții se prezintă cu dureri de cap, febră, durere și sensibilitate la nivelul scalpului (pielea capului), dureri ale limbii sau maxilarului la mestecat, scăderea acuitătii vizuale, orbire bruscă, vedere dublă (diplopie), zgomote în urechi (tinitus). La examenul clinic, arterele temporale pot fi proeminente, cu sau fără pulsații, regiunea temporală poate fi sensibilă la palpare.

Examinarea ecografică a arterei temporale, rezonanță magnetică cerebrală cu substanță de contrast, evaluarea parametrilor de laborator ai inflamației (viteză de sedimentare a hematiilor, proteină C reactivă, trombocitele) sunt metode utile în stabilirea diagnosticului.

Tratamentul constă în administrarea de doze mari de corticosteroizi (Prednsion) pentru prevenirea pierderii ireversibile a vederii.

Polimialgia reumatică este caracterizată de durere sau redoare la nivelul gâtului, umerilor sau șoldurilor, survenite brusc sau lent. Poate fi produsă de inflamația la nivelul vaselor de sânge, dar biopsia musculară este normală.

Majoritatea pacienților se trezesc dimineața cu dureri musculare, oboseală, febră ușoară. Aceștia pot avea și arterită temporală. Polimialgia reumatică dispare la un an sau doi de la începerea tratamentului cu corticosteroizi. Exercițiile sunt necesare pentru a crește forța musculară și previn creșterea în greutate. O dietă sănătoasă este necesară pentru a menține sistemul imun puternic.

Artrita juvenilă idiopatică reprezintă cea mai frecventă formă de artrită la copii (termenul de “juvenil” referindu-se la debutul înaintea vârstei de 16 ani, “idiopatic” la o boală fără o cauza definită, iar “artrită” la inflamația sinovialei articulare).

Poate fi tranzitorie și cu evoluție autolimitată sau cronică. Diferă semnificativ de artrita întâlnită la adulți (osteoartrită, poliartrită reumatoidă) și de alte tipuri de artrită prezente în copilărie (artrită psoriazică, spondilita anchilozantă).

Simptomele sunt inițial nespecifice și includ letargie, scăderea activității fizice și a apetitului (poftă de mâncare). Prima manifestare, mai ales la copiii cu vârstă mică, este schiopătatul. De asemenea, pacienții pot prezenta simptome persistente, asemănătoare unei viroze respiratorii.

Trăsătura cardinală este tumefierea persistentă a articulațiilor afectate, incluzând de obicei genunchii, gleznele, încheietura mâinii și articulațiile mici ale mâinilor și picioarelor. Aceste tumefieri pot fi uneori cu greu de detectat la examenul clinic, mai ales în cazul afectării coloanei vertebrale, articulațiilor sacroiliace, umerilor, șoldurilor și temporomandibulare, situații în care tehnicile imagistice ca ecografia sau rezonanță magnetică nucleară sunt foarte utile.

Durerea este o manifestare importantă a acestei afecțiuni, însă copiii mici pot avea dificultăți în comunicarea acestui simptom. Redoarea matinală care se ameliorează pe parcursul zilei este de asemenea un simptom frecvent. Efectele tardive ale artritei includ rigiditatea articulară și distrucția articulară.

Artrita psoriazică nu este, în ciuda denumirii care se pretează la confuzii, o boală dermatologică, ci una autoimună, care afectează ligamentele și tendoanele, fasciile și articulații și care poate să apară chiar și în lipsa manifestărilor tegumentare (psoriazisul clasic) – artrită psoriazica sine psoriazis.

Evoluția bolii se caracterizeză prin remisiuni (perioade de “liniște” articulară și episoade de exacerbare a simptomatologiei), iar în unele cazuri se poate ajunge chiar și la artrită mutilantă.

Artrită psoriazică poate să apară fie în completarea tabloului clinic al psoriazisului cutanat, fie independent de acesta. Are anumite caracteristici care o aseamănă și altor tipuri de artrite: tumefacție locală articulară, durere, redoarea articulară, evoluție cu distructia și deformarea zonei. Artrita psoriazică poate afecta orice parte a corpului, se poate localiza la orice articulație, de la articulațiile mici ale mâinii până la articulațiile intervertebrale, iar simptomele sunt variate în intensitate, de la moderate la severe.

Specialiștii nu pot să estimeze cu exactitate care este incidența de apariție a artritei psoriazice, însă se pare că între 10 – 30% dintre pacienții cu psoriazis cutanat dezvoltă și artrită psoriazică. Artrita psoriazică afectează mai frecvent rasă caucaziană comparativ cu alte rase. Spre deosebire de alte afecțiuni autoimune, bărbații și femeile sunt afectați aproximativ în mod egal.

Artrita psoriazică apare cel mai des între 35 – 55 de ani, însă poate la fel de bine să afecteze pacienții mai tineri sau mai în vârstă.

Artrita nu apare decât pe un teren favorizat de psoriazis, chiar dacă acesta nu este vizibil în mod evident (nu este atât de sever) sau dacă acesta apare că afectare tegumentară după debutul artritei.

În unele cazuri chiar și dermatologii trec cu vederea o posibilă legătură între durerile articulare ale pacienților și artrita psoriazică. În cazul în care boala este lăsată netratată din neglijență sau incorectă diagnosticare, evoluția este gravă și are caracter debilitant. Deși în prezent nu există un tratament curativ al artritei psoriazice, medicina modernă a găsit și alte forme de a ajuta pacientul și de a-i ameliora simptomele. Tratamentul poate astfel să stopeze sau cel puțin să încetinească progresia bolii, să înlăture durerea și să crească per ansamblu, calitatea vieții pacientului.

Simptomele artritei psoriazice sunt asemănătoare cu cele din alte afecțiuni reumatologice de natură autoimună și constă în:

  • Redoare articulară;
  • Durere și tumefacție locală;
  • Creșterea temperaturii locale și înroșirea zonei.

Există și simptome particulare, care atrag atenția asupra etiologiei (mai ales dacă pacientul are și psoriazis cutanat clinic manifest):

  • Durere articulară asimetrică manifestată mai ales la nivelul articulațiilor mici ale mâinii și piciorului sau ale genunchiului, cotului;
  • Modificarea articulației în aspectul clasic de cârnăcior (dactilita);
  • Modificări unghiale: acestea devin friabile, își modifică aspectul, sunt decolorate.
  • Dureri localizate de-a lungul coloanei vertebrale, de la gât până la articulația sacroiliacă.

Artrita reactivă, cunoscută anterior că sindrom Reiter, este considerată o boală autoimună ce apare ca și răspuns la o infecție (de obicei bacteriană) ce afectează alte părți ale corpului. Prezintă simptome asemănătoare altor boli cunoscute în general ca “artrite”.

Infecția declanșatoare a artritei reactive este de cele mai multe ori tratată sau remisă în cazurile cronice, făcând astfel dificilă determinarea cauzei.

Manifestările artritei reactive includ :

  • artrită inflamatorie a articulațiilor mari (afectând adesea și coloana vertebrală);
  • inflamație oculară (conjunctivita sau uveită);
  • uretrita la bărbați sau cervicita la femei;
  • o altă manifestare comună în această boală o reprezintă leziunile cutanate care seamănă cu psoriazisul și în care sunt incluse și balanita circinată și keratoderma blenoragică.

Artrita reactivă este inclusă în grupul spondiloartropatiilor (distrucția autoimună a cartilajului articular), care sunt seronegative (factor reumatoid negativ) și legate de antigenul HLA-B27. De obicei, sunt precipitate de infecții genitourinare sau digestive.

Cei mai frecvenți factori declanșatori sunt reprezentați de infecții cu transmitere sexuală, în special infecții chlamydiene și probabil mai puțin frecvent de infecții cu gonococ, Salmonella, Shigella, Campylobacter (ultimele patru afectând tubul digestiv).

Artrita reactivă afectează în principal persoane tinere, de 20-40 de ani, fiind mai frecventă la bărbați decât la femei. Persoanele HIV pozitive au de asemenea un risc crescut de a dezvoltă artrită reactivă.

Boala Behçet (sau boala drumului mătăsii) este o vasculită rară care determină frecvent ulcerații la nivelul mucoaselor și afectare oculară. De asemenea, afectează și organele interne (plămânii, sistemul digestiv, musculoscheletal și nervos). Fără tratament, poate fi fatală.

Aproape toți pacienții suferă de ulcerații ale mucoasei bucale sau genitale (afte), în general dureroase și cu caracter recurent (apar și dispar). Unii pacienți pot prezența și eritem nodos, vasculită cutanată sau leziuni similare pyoderma gangrenosum.

Afectarea oculară poate aparea timpuriu în evoluția bolii și se poate manifesta sub forma uveitei posterioare, uveitei anterioare (durere oculară, roșeață, scăderea vederii sau acumulare de puroi) sau a vasculitei retiniene.

Simptomele gastrointestinale includ dureri abdominale, grețuri, diaree, scaune cu sânge. Afectarea pulmonară se poate manifestă sub forma tusei (cu sau fără sânge), febrei, dilatărilor vaselor de sânge (cu risc de ruptură și hemoragie pulmonară), pleuritei (acumulare de lichid în învelișul plămânilor).

Durerile articulare sunt întâlnite la jumătate din pacienții cu această boală și sunt prezente în special la articulațiile mari ale membrelor inferioare.

Tratamentul are ca scop ameliorarea simptomelor, scăderea inflamației și controlul sistemului imun. Acestea se pot realiza cu ajutorul glucocorticoizilor, Colchicinei, Imuranului, Ciclosporinei etc.

Boala Lyme este o boală produsă de o specie de bacterii, numită Borrelia, care este transmisă la om prin mușcătura de căpușă (din genul Ixodes – deci nu orice specie de căpușă poate transmite acest microb). Perioada de incubație este de obicei 1-2 săptămâni (dar poate varia de la câteva zile, la luni sau chiar ani).

Simptomele timpurii pot include febră, dureri de cap, oboseală, dureri musculare (asemănătoare unei răceli), depresie și o erupție cutanată circulară caracteristică, numită eritem migrator (apare la locul muscăturii. Lăsată netratată, poate afecta articulațiile, inima (palpitații, amețeli, tulburări ale bătăilor inimii) și sistemul nervos central (creierul și măduva spinării – paralizie facială, encefalită, meningită, pierderea memoriei, tulburări de somn).

Diagnosticul se stabilește pe baza simptomelor, a modificărilor găsite la examenul clinic, istoricului unei posibile expuneri la căpușă, precum și prin teste de laborator.

În cele mai multe cazuri, această infecție și simptomele sale sunt eliminate prin tratament cu antibiotice, mai ales dacă acesta se face din timp. Întârzierea tratamentului sau aplicarea incorectă a acestuia poate cauza probleme mai serioase, care pot fi greut de tratat.

Boala mixtă de țesut conjunctiv, cunoscută și sub numele de sindrom Sharp, este o boală autoimună (în care sistemul imun al organismului atacă propriile țesuturi) și care combină manifestări din sclerodermie, miozită, lupus eritematos systemic și poliartrită reumatoidă. Este considerat astfel un sindrom de suprapunere (overlap).

Simptomele și semnele acestei boli includ :

  • dureri sau tumefieri articulare;
  • alterarea stării generale;
  • fenomen Raynaud;
  • sindrom Sjogren;
  • inflamație musculară;
  • sclerodactilie.

Caracteristicile distinctive de laborator sunt prezența anticorpilor antinucleari de tip pătat și anticorpilor anti U1-RNP.

Dermatomiozita juvenilă este o boală autoimună care se manifestă la copii. Cauza nu este cunoscută, dar pare să fie favorizată de administrarea de vaccinuri, infecții, traumatisme sau expunere excesivă la soare.

Simptomele sunt similare cu cele ale adulților și constă în apariția erupției cutanate caracteristice heliotrope (față, pleoape, mâini, genunchi, coate etc.), uneori calcinoză cutanată (depunere de calciu) și astenia musculară (slăbiciune / oboseală musculară) – la nivelul brațelor și coapselor. Alte semne includ căderi, disfonie (afectarea tonului vocii), disfagie (dificultăți la înghițirea alimentelor și lichidelor).

Tratamentul dermatomiozitei juvenile se face cu corticosteroizi (administrați mai întâi intravenos, urmat de administrare orală), alături de alte medicamente imunosupresoare (Metotrexat, Plaquenil, Ciclosporina) și creme cu corticosteroizi și factor de protecție solară.

Lupusul eritematos sistemic este o boală cronică sistemică autoimună care poate afecta orice țesut sau organ, caracterizată prin inflamație și distructie tisulară. Interesează frecvent inima, articulațiile, pielea, plămânii, vasele de sânge, ficatul, rinichii și sistemul nervos.

Evoluția bolii este imprevizibilă, cu perioade de acutizare (pusee) alternând cu perioade de remisiune (în care boala nu are manifestări). Apare de 9 ori mai frecvent la femei decât la bărbați.

Manifestările inițiale: sunt frecvente febra, alterarea stării generale, dureri articulare și musculare, oboseala (întâlnite în mod comun și în alte boli autoimune). 30% din pacienți prezintă și afectare cutanată – cel mai frecvent erupție la nivelul obrajilor și nasului (“fluture”), pete roșii cu descuamări (lupus discoid), căderea părului, afte bucale, nazale sau genitale.

Din punct de vedere hematologic, pot fi întâlnite anemia (scăderea hemoglobinei sanguine), leucopenia (scăderea numărului de celule albe), trombocitopenia (scăderea numărului plăcuțelor sanguine) sau anticorpii antifosfolipidici.

Lupusul poate afecta de asemenea inima (pericardita – acumularea de lichid în învelișul extern al inimii; miocardită – inflamația mușchiului inimii; endocardită – inflamația țesutului care acoperă interiorul inimii), plămânul (pleurezie – acumulare de lichid în învelișul plămânului; pneumonie lupuca; hipertensiune pulmonară; embolie pulmonară – formarea de cheaguri de sânge în plămân; hemoragie pulmonară), rinichiul (nefrita lupică – inflamație la nivelul rinichiului cu diferite grade de severitate, până la insuficientă renală cronică), sistemul nervos (dureri de cap, disfuncție cognitivă, crize epileptice, afectarea nervilor cranieni și periferici, anxietate, psihoza, creșterea presiunii intracraniene, meningită aseptică, tulburări de mielinizare etc)

Lupusul eritematos sistemic poate fi tratat, în funcție de simptome, cu antiinflamatoare nesteroidiene, antialgice, corticosteroizi (Prednison), imunosupresoare (Hidroxiclroquina, Azatioprina, Ciclosporina, Metotrexat etc), Ciclofosfamida.

Nu există la acest moment un tratament care să vindece boala.

Lupusul eritematos sistemic poate apărea și la copii (până la 11% din cazurile care se adresează serviciilor de reumatologie pediatrică). Copiii cu lupus par să aibă o boală mai severă decât cea a adulților, cu o rată mai mare de afectare renală. Apare rar sub vârstă de 5 ani.

Lupusul neonatal (care apare imediat după naștere sau chiar de la naștere), caracterizat prin febră, erupție cutanat[, bloc cardiac congenital, este cauzat de prezența la mama a unui tip de anticorpi numiți antiRo sau antiLa (care pot trece de la mama la făt prin circulația placentară).

Tratamentul lupusului cu debut juvenil este în mare parte asemănător cu cel al adulților, însă cu atenție specială asupra corticosteroizilor care pot afecta creșterea în această perioadă.

Miopatiile inflamatorii reprezintă un grup de boli caracterizate prin inflamație la nivelul mușchilor. Din această categorie fac parte: polimiozită, dermatomiozita și miozită cu incluziuni.

Polimiozita este mai frecventă la adulți și se manifestă prin slăbiciune (astenie) musculară proximală (adică la nivelul brațelor și coapselor), ducând uneori la imposibilitatea pacienților de a se ridica din pat sau de pe scaun. Această slăbiciune este în general progresivă. Afectează mai frecvent femeile decât bărbații. O altă manifestare importantă și relativ severă a bolii o reprezintă afectarea pulmonară de tip interstițial. Afectarea cutanată (îngroșarea și descuamarea pielii degetelor mâinii – mâini de mecanic), dificultățile de înghițire (disfagia), febra, creșterea în volum a ganglionilor pot fi de asemenea prezente.

Cauza bolii rămâne necunoscută, dar pare să fie în legătură cu factorii imuni, genetici și probabil cu unele virusuri. În rare cazuri este produsă de infecții (Toxoplasmă, boală Lyme etc).

Diagnosticul se stabilește pe baza modificărilor de laborator (creșterea enzimelor musculare, a vitezei de sedimentare a hematiilor, anticorpi), electromiografiei și biopsiei musculare.

Tratamentul se realizează cu doze mari de corticosteroizi, pe lângă alte imunosupresoare (Azatioprina, Ciclofosfamida etc.).

Dermatomiozita este înrudita cu polimiozita și se caracterizează prin inflamația mușchilor și pielii. Cauza este de asemenea necunoscută.

Pe lângă manifestările descrise în polimiozită, dermatomiozita este însoțită în mod tipic de manifestări cutanate: erupție cutanată eritematoasă (roșie), solzoasă, simetrică la nivelul articulațiilor metacarpofalangiene și interfalangiene (poate fi asemănătoare psoriazisului) – cunoscută sub numele de papule Gottron; erupție heliotropă la nivelul pleoapelor superioare (în cazuri rare și la cele inferioare), frecvent cu tumefiere și senzație de mâncărime; semnul șalului (erupție eritematoasă la nivelul gâtului și umerilor); semnul “V” (erupție eritematoasă la nivelul gâtului și pieptului), care se agravează prin expunerea la soare – mâini de mecanic.

Tratamentul este similar polimiozitei.

Miozita cu incluziuni este o boală inflamatorie musculară, caracterizată prin slăbiciune musculară progresivă, atât proximală, cât și distală, mai ales la nivelul membrelor inferioare. Tipic pentru această boală este apariția unor “găuri” în celulele musculare, denumite vacuole, care sunt de fapt depozite anormale de proteine și filamente. Este o boală rară și afectează în general persoanele peste 50 de ani și nu are niciun tratament eficient. Debutul este foarte lent (în luni sau ani de zile), dar progresează continuu, ducând în final la slăbiciune musculară severă, “topirea” efectivă a mușchilor picioarelor și brațelor și disfagie.

Poliarterita nodoasă este o vasculită a vaselor medii, care devin inflamate și se distrug, în urma atacului celulelor imune. Se mai numește și boala Kussmaul-Maier.

Cauza este necunoscută. Afectează adulții mai frecvent decât copiii și mai mult bărbații decât femeile. Este mai des întâlnită la pacienții infectați cu virus hepatitic B. Simptomele bolii pot include oboseală, slăbiciune, febră, dureri abdominale, scăderea poftei de mâncare, scădere în greutate, dureri musculare și articulare, manifestări cutanate (erupții, tumefieri, ulcerații, noduli), afectare neurologică (durere, amorțeală, furnicături, arsuri, accidente vasculare cerebrale, crize epileptice), afectare renală (până la insuficientă renală), infarct miocardic, necroză intestinală (infarct mezenteric).

Sindromul Cogan este o boală autoimună rară caracterizată prin inflamația repetată a corneei și frecvent febră, scădere în greutate, episoade de amețeală și scăderea auzului. Dacă nu este tratată, poate duce la orbire sau pierderea auzului.

Trombangiita obliterantă, denumită și boala Buerger, este caracterizată de inflamație și tromboză (formare de cheaguri de sânge) progresive și repetate a vaselor mici și medii (artere și vene) ale mâinilor și picioarelor. Este foarte strâns legată de fumat. Simptomul principal este durerea la nivelul zonelor afectate. Ulcerațiile și gangrena sunt complicații frecvente, ducând frecvent la amputații. Apare în mod tipic la bărbați de 20-40 de ani.

Vasculitele virale – apar de obicei în infecțiile cu virus hepatitic B sau C, parvovirus B19 și în infecția HIV. Manifestările clinice sunt variabile, de la purpura la dureri abdominale, hipertensiune, afectare renală, accidente vasculare cerebrale. Vasculita asociată infecției cu virus hepatitic B sau C răspunde bine la tratamentul antiviral și la interferon alfa, pe când cea asociată parvovirusului B19 răspunde bine la administrarea de imunoglobuline intravenos.

Angeita izolată a sistemului nervos central este a afecțiune rară, întâlnită la copii și adulți vârstnici, ceva mai frecvența la bărbați și asociată în unele cazuri cu infecția HIV. Determina cel mai frecvent cefalee severă, grețuri, vărsături, confuzie, somnolență, demență și uneori chiar comă, hemoragie cerebrală, convulsii sau afectarea nervilor cranieni.

Poliartrită reumatoidă este o boală inflamatorie articulară relativ frecventă și este caracterizată de inflamația membranei sinoviale, care protejează articulațiile. În timp, consecutiv aceastei inflamații (sinovita) se produce distrugerea articulației, determinând disfuncție articulară (articulația nu mai funcționează normal).

Boala afectează de obicei femeile cu vârsta cuprinsă între 40-60 de ani. Cauza acestei boli nu este cunoscută, însă autoimunitatea are un rol esențial în progresia și cronicitatea ei.

Un simptom precoce este durerea articulară, alături de tumefierea articulară, însă acestea nu sunt caracteristice poliartritei. Simptomele se dezvoltă de obicei lent, pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni. Oboseala și redoarea matinală (înțepeneală, amorțeală) sunt de asemenea simptome ce apar precoce în artrita reumatoidă. Frecvent, pacientul scade în greutate și are stări de subfebrilitate (temperaturi cuprinse între 37 și 37,9 grade celsius).

Simptomatologia articulară din poliartrită reumatoidă are câteva caracteristici importante:

  • articulații dureroase, umflate, sensibile, înțepenite; se remarcă o afectare simetrică a articulațiilor (adică ambele articulații din partea dreapta și cea stânga a corpului), mai ales la nivelul mâinilor, încheieturilor mâinilor, coatelor, a picioarelor, genunchilor și a gâtului;
  • redoare matinală – poate să apară după perioade mai îndelungate de somn sau imobilitate și durează cel puțin 60 de minute, uneori chiar câteva ore.

Poliartrita reumatoidă poate determina inflamații și la nivelul plămânilor, pleurei, pericardului sau sclerelor, precum și leziuni nodulare localizate în special subcutanat (noduli reumatoizi).

Diagnosticul și tratamentul de lungă durată sunt realizate de obicei de către reumatologi, experți în boli autoimune.

Fără tratamentul adecvat, poliartrita reumatoidă evoluează spre distrucție articulară și în final anchiloză.

Policondrita recidivantă, cunoscută și ca policondrita atrofică este o boală caracterizată prin deteriorarea cartilajului. Cu toate că orice cartilaj din corp poate fi afectat, în multe cazuri boala interesează mai mult urechile, nasul, gâtul, valvele inimii, articulațiile și cartilajul coastelor.

Debutează de obicei în jurul vârstei de 40-50 de ani și este mai frecventă la femei.

Cauza nu este cunoscută. Policondrita recidivantă este o boală autoimună, în care sistemul imun al corpului omenesc începe să atace și să distrugă țesuturile cartilaginoase.

Tratamentul constă în administrarea de medicamente care inhibă activitatea sistemului imun, însă cu creșterea riscului de infecții.

Reumatismul articular acut este o boală inflamatorie cauzată de o infecție cu streptococ de grup A (faringiană sau cutanată – scarlatină), care poate afecta inima, articulațiile, pielea și creierul. În mod tipic, acesta apare la 2-3 săptămâni după episodul infecțios, mai frecvent la copii de 5-17 ani și numai în 20% din cazuri la adulți. Oricum, rata de apariție a acestei boli a scăzut semnificativ după anii ’80, odată cu tratamentul rapid și eficient al infecțiilor streptococice.

Simptomele reumatismului articular acut includ:

  • poliartrita migratorie – inflamație articulară care migrează de la o articulație la altă, în special la articulațiile mari, începând de obicei la membrele inferioare;
  • inflamația muschiului inimii (cardită) – se poate manifesta ca insuficiență cardiacă, scurtarea respirației, pericardită (acumulare de lichid în învelișul inimii);
  • noduli subcutanați, nedureroși, fermi (tari) la palpare – frecvent la încheietura mâinii, cotului și la genunchi;
  • eritem marginat – erupție cutanată de durată care apare mai întâi pe trunchi sau brațe sub formă unor pete care se clarifică în mijloc și care se agravează la căldură;
  • coree Sydenham – o serie de mișcări rapide neintenționate (involuntare) a feței și brațelor (prin afectarea sistemului nervos central;
  • febră, dureri articulare (fără tumefieri).

Testele de laborator pot evidenția creșterea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH), proteinei C reactive, a numărului de leucocite (leucocitoză), precum și a antigenelor steptococice (ASLO). De asemenea, se pot observa și modificări pe electrocardiogramă, că urmare a afectării cardiace.

Tratamentul reumatismului articular acut are ca și scop scăderea inflamației cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare (Aspirina fiind medicamentul de primă alegere, dar în cazuri severe se poate apela și la corticosteroizi de tipul Prednisonului). În cazul în care streptococul este prezent în culturile din exudatul faringian, se impune și tratamentul antibiotic (cel mai adesea cu Penicilină, dar și Eritromicină).

Spondilita anchilozantă sau boala Bekhterev este o artrită inflamatorie cronică de natură autoimună. Afectează în principal articulațiile coloanei vertebrale, articulațiile sacroiliace și poate cauza în final anchilozarea completă a coloanei vertebrale (“coloana de bambus”).

Debutează de obicei la bărbați tineri (20-40 de ani), cu durere și redoare în regiunea lombară joasă, uneori chiar pe toată coloana, care iradiază adesea la nivelul feselor sau porțiunii posterioare a coapselor. În 40% din cazuri, se asociază cu inflamație la nivel ocular (iridociclita sau uveită) care cauzează roșeață, durere, scăderea vederii și fotofobie (pacientul nu suportă lumina). Un alt simptom comun este oboseala și uneori greață. Mai puțin întâlnite sunt aortita (inflamația peretelui aortei), fibroză pulmonară apicală (la vârfurile plămânilor). Spondilita anchilozantă poate afecta și articulațiile mari, în special cele ale membrelor (mai ales genunchii, gleznele) și locurile de inserție ale tendoanelor pe os (enteze) – entezite (în special la nivelul calcaielor).

Diagnosticul este stabilit pe baza simptomelor și semnelor clinice, precum și a testelor de laborator (viteză de sedimentare a hematiilor, proteină C reactivă, antigenul HLA-B27 – pozitiv în peste 95% din cazuri) și metodelor radiologice (radiografii, rezonanță magnetică nucleară pentru articulațiile sacroiliace).

Nu există niciun tratament care să vindece boala. Fizioterapia și exercițiile, alături de tratamentul medicamentos (antiinflamatoare nesteroidiene, Sulfasalazina, terapii biologice) sunt folosite pentru reducerea durerii și a altor simptome, precum și pentru menținerea mobilității coloanei vertebrale.