”Fără tine viața mea nu ar fi la fel” este mesajul unui coleg de suferință către boala sa. Deși mă încearcă o anumită sfială când scriu ”coleg de suferință”. Pentru că sunt bine. Am senzația că sunt cel mai bine de aici și acest lucru mă pune în încurcătură. Mi se pare, chiar, că nu sunt credibil. Dar, într-adevăr, fără boală viața mea nu ar fi fost la fel. Pe de-o parte, nu aș fi știut niciodată cum este să încerci să te miști puțin dimineața, cu somnul încă în pleoape, ca să încerci să știi dinainte dacă va durea sau nu. Dar, pe de altă parte, fără să fi fost acele episoade de suferință, nu aș fi știut niciodată cât de bine e când ți-este bine!
De când mi-am recăpătat viața o trăiesc cu entuziasmul și cu bucuria pe care ar fi trebuit să le am în adolescență. Poate că le-am avut, dar nu mai țin eu minte…
După principiul conform căruia trebuie să cunoști răul pentru a recunoaște binele, cred că tocmai acesta a fost aportul bolii în viața mea, mi-a oferit un etalon. O școală de măsurat binele, un instrument pe care, altfel, nu l-aș fi avut niciodată.
A. H.
