COPAC cere măsuri urgente pentru drepturile pacienților

copac 3

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România trage un semnal de alarmă asupra situației continue de încălcare a drepturilor pacienților.

Chiar dacă în alte domenii, lucrurile au fost relaxate, nu același lucru se întâmplă și în sistemul de sănătate. În urma semnalelor, reprezentanții COPAC au alcătuit următoarea listă de încălcări a drepturilor pacienților:

  • În continuare sunt internate doar urgențele. Pacienții sunt amânați până după 15 iunie;
  • Aparținătorii pacienților nu le este permis accesul în unitățile medicale nici în cazurile speciale care se justifica (persoane care nu se pot deplasa, nașteri, etc.). Tăticii nu își pot vedea copiii nici chiar dacă își fac testul COVID, iar unele mame își așteaptă disperate micuții abia după ce iese rezultatul la test.
  • Pacienții sunt puși pe drumuri pentru a-și lua tratamentul chiar dacă sunt cazuri care nu pot face acest lucru și nu pot fi luate de familie;
  • Pacienții cu boli infecțioase (tuberculoză, HIV, hepatite) nu au acces în spitalele unde se tratau acestea fiind spitale COVID sau suport;
  • Încălcarea confidențialității diagnosticului pacientilor morți de covid, prin menționarea unor diagnostice precum HIV, schizofrenie, chiar și după moarte.

Dacă în luna martie când nu știam exact care va fi amploarea pandemiei, aceste măsuri erau justificate, în prezent trebuie să înceteze, spun reprezentanții COPAC.

”Autoritățile trebuie să înțeleagă în acest moment că au de gestionat un sistem de sănătate cu mulți pacienți și nu doar cu cei COVID. Ca de obicei, ne situăm într-o situație extremă: interzicem orice drept și nu ne gândim niciun moment la binele pacienților. Se pare că ne-am pierdut și bunul simț și orice urmă de umanitate în anumite cazuri, iar nouă ca reprezentanți ai pacienților acest lucru ni se pare de neacceptat.

NU mai acceptăm aceste încălcări de drepturi ale pacienților și vă solicităm urgent să luați măsuri care să corecteze aceste lucruri, care în luna iunie 2020 nu mai au nicio justificare”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

COPAC solicită Ministerului Sănătății să ia de urgență măsuri pentru a nu mai fi încălcare drepturile pacienților prin adoptarea unor reglementări care să găsească soluții la aceste probleme expuse.

Totodată, COPAC roagă Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz de încălcare flagrantă a drepturilor pacienților.

FII SOCIAL!

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest