TELEFON: 0742 619 867

Ziua Mondială a Artritei – WORKSHOP

copac

De 12 octombrie – Ziua Mondială a Artritei, Asociația Pacienților cu Boli Reumatismale Inflamatorii din Transilvania ART și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România organizează un workshop online cu informații medicale pentru pacienți. Totodată, lansăm o cercetare online prin care dorim să vedem cu ce probleme se confruntă acești pacienți și ce nevoi au în această perioadă de pandemie.

Dorim să avem o imagine mai clară și documentată asupra problemelor cu care se confruntă pacienții cu boli reumatismale inflamatorii. Accesul pacienților cronici în general la servicii medicale a fost mai dificil în această perioadă de pandemie. De aceea lansăm această cercetare online pentru a vedea unde putem interveni și susține pacienții”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Artritei, dorim să tragem un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă acești pacienți în vreme de pandemie.

Dincolo de probleme constante legate de problemele de acces la serviciile medicale de monitorizare, acești pacienți sunt extrem de vulnerabili în fața șomajului în contextul dificil al pandemiei COVID 19. Liga Europeană împotriva reumatismului (EULAR) atrage atenția că actuala pandemie și recesiunea economică reprezintă o mare amenințare pentru pacienții cu boli reumatismale care lucrează.

Acest lucru se întâmplă în contextul în care bolile reumatismale sunt în topul problemelor forței de muncă și constituie cea mai importantă cauză de concedii medicale și retragere prematură datorită dizabilității fizice.

În Uniunea Europeană trăiesc peste 120 de milioane de persoane cu boli reumatismale inflamatorii.

Potrivit EULAR, bolile reumatice reprezintă una dintre cauzele principale ale dizabilităților fizice în rândul populației active, generând importante costuri socio-economice – inclusiv pierderea productivității la locul de muncă.

FII SOCIAL!

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest