Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a lansat ‘Ghidul asiguratului’, care ajută publicul să înţeleagă modul de funcţionare a acestui sistem. Ghidul a fost postat pe site-ul www.cnas.ro şi promovat pe pagina de Facebook.
‘Ghidul asiguratului’ cuprinde informaţii despre calitatea de asigurat, modalităţile de accesare a serviciilor pe fiecare domeniu de asistenţă medicală precum şi drepturile şi obligaţiile asiguratului, conform reglementărilor în vigoare la nivelul lunii iulie 2021.
Acesta se adresează atât persoanelor asigurate cât şi celor neasigurate, care pot afla care sunt serviciile medicale la care au dreptul şi care este modalitatea de accesare a acestora.
SURSA: Radio Cluj