Ministerul Sănătăţii va finaliza, până la sfârşitul lunii martie, metodologia privind introducerea pe lista de compensate a unor medicamente noi. Astfel că, de la 1 iulie, pacienţii vor avea acces la terapii de ultimă generaţie disponibile în Europa.
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente şi Ministerul Sănătăţii au semnat un protocol care are ca principal obiectiv garantarea accesului pacienţilor la tratamente în anul 2013. Pe baza acestui act, Ministerul de resort va propune Guvernului încheierea unui memorandum, în cursul lunii viitoare, care să reprezinte un angajament al ambelor părţi, pe termen mediu şi lung.
Protocolul abordează principalele problematici ale industriei farmaceutice inovative în România, respectiv actualizarea listei medicamentelor compensate şi gratuite, metodologia de stabilire a preţurilor şi taxa clawback.
În ceea ce priveşte directiva plăţilor întârziate, Ministerului Sănătăţii va implementa un calendar de eşalonare a acestora, până la sfârşitul anului 2014, astfel încât să nu se realizeze o presiune financiară care să nu poată fi suportată de sistemul sanitar.
Sursa: radiocluj.ro