19 ani, student în anul I. Eram perfect sănătos. După două săptămâni de la primul disconfort nu mă mai puteam ridica din pat. Îmi era greu să umblu, să intru într-o mașină sau să cobor din pat. Zilele îmi începeau cu o durere incredibilă și când credeam că m-am obișnuit, durerea se schimba.
Am fost doi ani de zile la diferiti doctori, nimeni nu știa ce am. Un sentiment teribil: să suferi groaznic și să ți se zică: ”Nu ai nimic”. Lumea din jur, prietenii, familia să vadă cum suferi și să nu înțeleagă sau să poată ajuta.
Durerea este similar cu a fi torturat zilnic în moduri diferite, atât fizic, cât și psihic. Prima veste bună a fost când am aflat numele bolii, acum știam cu cine mă lupt. Deși nu este o boală care poate fi vindecată o frustrare a dispărut.
Am aflat că, deși se știe ce am, nu pot să beneficiez de tratament pentru că am VSH-ul prea scăzut. Am găsit o soluție de compromis: antiinflamatoare și gimnastică medicală.
Au mai trecut patru ani până când în cele din urmă boala a devenit insuportabilă din nou. Nimic altceva nu mai conta, doar boala și durerea. Am decis să merg din nou la doctor, unde mi s-a făcut un dosar și am primit tratamentul biologic. După prima administrare pentru mine a fost ca un întrerupător, durerea a dispărut complet. Nu îmi venea să cred că am suferit toți acești ani și era o soluție, doar că nu am avut accesul sau informația de a beneficia de ea. Mi-a schimbat viața complet.
Țin să le mulțumesc medicilor și sistemului medical pentru ajutorul și suportul acordat. Cel mai probabil, fără acest tratament, în condițiile cum decurgeau lucrurile, nu aș fi fost aici, scriind această scrisoare.
Acum sunt fericit, îmi trăiesc viața, fac sport, iubesc!
R. M.