TELEFON: 0742 619 867

Caută
Close this search box.

STUDIU: Reacții adverse mai grave după vaccinul anti-COVID la femei

femei

Femeile raportează efecte adverse mai severe în comparație cu bărbații, după administrarea vaccinurilor anti-COVD, potrivit The New York Times. Acest lucru se întâmplă din cauza mai multor factori.

Efectele adverse tind să fie diferite la bărbați și femei la orice vaccin administrat, cel mai des fiind influențate de hormoni, gene și doze de vaccin.

„Nu sunt deloc surprinsă”, a declarat Sabra Klein, un imunolog din cadrul instituției medicale Johns Hopkins Bloomberg.

CDC a publicat recent date despre efectele adverse după prima doză a vaccinurilor anti-COVD administrate în SUA. Din 13.7 milioane de oameni, 7.000 au raportat efecte adverse, iar 79% dintre acestea erau femei, deși 61% dintre seruri au fost administrate femeilor.

Într-o altă analiză despre reacții anafilactice rare, cercetătorii CDC au descoperit că toate cele 19 persoane care au suferit șoc anafilactic după Moderna erau femei. De asemenea, 44 din 47 de persoane care au intrat în șoc anafilactic după vaccinul Pfizer, erau tot femei.

În studii anterioare, CDC a descoperit că de patru ori mai multe femei au reacții alergice după pandemia de gripă, din 2019, scrie The New York Times. În perioada 1990-2016, femeile au raportat 80% din reacțiile anafilactice la vaccinuri. În general, femeile tind să aibă mai multe reacții adverse la vaccinuri precum cele pentru gripă, hepatita B, rujeolă, oreion și rubeolă.

Diferența se explică din multe motive. Femeile tind să aibă un sistem imunitar mai puternic, care poate produce mai mulți anticorpi, ca răspuns la vaccin, care ar putea fi legat de hormoni reproducători precum estrogenul, progesteronul și testosteronul.

Estrogenul, de exemplu, poate face ca celulele să producă mai mulți anticorpi , iar testosteronul poate reprima producția de chimicale imune în organism.

În plus, genele legate de imunitate se află pe cromozomul X, de care femeile au două copii, iar bărbații au doar unul. Oamenii de știință cred că asta explică parțial de ce mai multe femei au boli autoimune.

„Femeile au o imunitate mai puternică, fie pentru noi, fie pentru un antigen vaccin, fie pentru un virus”, a spus Klein publicației americane.

Un alt aspect important este doza de vaccin administrată. Femeile și bărbații absorb substanțele din vaccin diferit și, de obicei, reprezentantele sexului frumos au nevoie de o doză mai mică.

Vaccinul împotriva COVID-19 oferă aceeași dozare pentru toată lumea, iar acest lucru poate crea un răspuns imun mai puternic la femei.

Klein amintește însă că reacțiile adverse la vaccin înseamnă că acesta funcționează, iar cel mai des aceste reacții sunt ușoare și de scurtă durată.

sursa: csdi

FII SOCIAL!

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest