Reumatologia s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, mai ales în domeniul bolilor imunoinflamatorii în sensul că, dacă pentru cele degenerative lucrurile n-au progresat așa de spectaculos, pentru grupul acesta de boli există acum foarte multe tratamente.
În primul rând există o paletă foarte largă de antiinflamatoare:
- Antiinflamatoarele nonsteroidiene sunt în aproape 100 de denumiri comune internaționale, se pot schimba, se pot alege altele, se pot modifica, totul în funcție de profilul de risc al pacientului.
- Corticosteroizii care anul acesta împlinesc 75 de ani, niște antiinflamatoare extrem de potente care se pot folosi în anumite condiții.
- Remisivele sintetice, o clasă de medicamente foarte variată ca structură clinică și ca efecte. Sunt medicamente capabile să influențeze patogeneza bolii și vorbim aici despre metotrexat, sulfasalazină, hidroxiclorochină, azatioprina, leflunomid, o clasă extrem de variată, fiecare la rândul lor foarte eficiente.
Apoi, vorbim despre ultimele terapii, terapiile biologice care sunt niște imunosupresoare obținute prin metode cu totul și cu totul speciale. Se numesc biologice pentru că este vorba despre terapie genică, celule care învață să sintetizeze anumiți anticorpi monoclonali împotriva unor substanțe extrem de specifice care sunt implicate în inflamație, de exemplu factorul de necroză tumorală sau interleukina 1, interleukina 6, interleukina 17.
Mai mult, există o clasă și mai nouă de la care încă așteptăm foarte mult, care se numesc remisive sintetice țintite, o clasă de medicamente care se administrează pe gură și care iarăși este extrem de promițătoare.
Ceea ce este cel puțin la fel de interesant este că nu doar paleta terapeutică s-a schimbat, s-au schimbat și țintele și ambițiile în ceea ce se așteaptă de la un tratament.
Dacă în urmă cu câteva decenii așteptam o oarecare ameliorare, acum așteptăm mult mai mult, suntem mult mai ambițioși, practic așteptăm remisia. Iar prin remisie, înțelegem, dacă se poate, dispariția simptomelor, a semnelor, inclusiv a markerilor biologici. Realitatea este că remisia nu este întotdeauna posibilă și depinde de foarte multe lucruri, de la de cât de repede ajung pacienții la medicul reumatolog și până la cât de multă distrucție inițială s-a produs. Și atunci, în unele situații în care tratamentele acestea extrem de eficiente se încep târziu, suntem siguri încă de la început că nu putem obține remisia, dar obținem ceea ce numim boală cu activitate joasă.
Pentru fiecare dintre bolile despre care vorbim există niște scoruri care definesc activitatea joasă sau remisia, pentru că lucrurile stau diferit pentru poliartrita reumatoidă, pentru spondilita anchilozantă sau pentru artrita psoriazică. Pentru fiecare dintre acestea avem scoruri care includ principalele manifestări și analize.
Un alt lucru care s-a schimbat semnificativ referitor la strategiile terapeutice, este urmărirea continuă și schimbarea în trepte pentru că nu toți pacienții răspund la fel. Pacienții trebuie reevaluați o dată la trei – șase luni. Unii dintre ei răspund și pot rămâne pe treapta pe care se află, alții nu răspund și trebuie adăugat sau schimbat ceva. Obligativitatea evaluării lor atente și țintite rămâne în mintea fiecărui medic curant.
Revenind la remisie, așa cum o înțelegem noi, aceasta nu înseamnă „restituțio ad integrum” adică repornirea de dinainte de boală și nici nu înseamnă că pacientul e vindecat. Adesea, întreruperea bruscă a tratamentului în această situație, considerând că lucrurile sunt în întregime dispărute, determină recăderi. Deci tratamentele și bolile rămân și necesită în continuare atenție precum și tratament susținut.
Pe de altă parte, pacienții ar trebui să știe, în primul rând, că fiecare boală este diferită. Adică spondilita ta anchilozantă s-ar putea ca formă de manifestare să nu fie identică cu cea a altui pacient tot cu spondilită anchilozantă. Este posibil ca evoluția mai rapidă, manifestări periferice precum durerile de genunchi, de călcâie, manifestările extrascheletale, apariția uveitei, problemele cu ochii, problemele intestinale sau problemele pielii să evolueze complet diferit. Prin urmare, de la bun început nu este la fel și de aceea nu va fi la fel nici tratamentul. De exemplu, sunt pacienți care răspund foarte bine la antiinflamator nonsteroidian. Uneori cu Diclofenac îi doare din când în când, de două ori pe an, deci răspund la medicament și boala nu progresează niciodată. Sunt alții care, practic, în câțiva ani de la debut pot să devină anchilozați așa cum spune numele bolii spondilită anchilozantă. Deci e clar că n-o să-i tratăm la fel, e clar că decizia terapeutică depinde de o mulțime de factori și că de aceea tratamentul va fi diferit de la un pacient la altul. Sunt pacienți care vor face numai remisive sau numai tratament cu sulfasalazină sau cu leflunomid, în timp ce alții vor primi foarte repede biologic, ba chiar vor trebui să schimbe biologicul la intervale variabile pentru că nu răspund la terapie.
Prin urmare, acesta este primul lucru, ”tratamentul potrivit”. Iar potrivirea nu se referă doar la boală, pentru că particularitățile individuale ale pacientului pot fi extrem de diferite. Iar o boală cronică e o boală care ține o viață, indiferent cât de atenți suntem noi la selecția tratamentului, indiferent cum ne stabilim țintele și cum le urmărim. Dacă pacientul nu este compliant, întrerupe tratamentul din când în când pentru că se simte bine, nu face mișcare cât poate și cât îi permite boala, kineto-terapie și gimnastică, nu vine la controale, evoluția bolii și rezultatele tratamentului vot fi complet diferite. Mai mult, trebuie să fim conștienți că vorbim de medicamente extreme de eficiente dar nu lipsite de efecte secundare. Sunt medicamente care influențează sistemul imun care pot da infecții, pot da o mulțime de efecte secundare care trebuie monitorizate. Dacă nu le monitorizăm, dacă nu știm, de exemplu, că avem hepatotoxicitate sau alte efecte secundare lucrurile sigur că nu vor merge bine. Atunci când din partea fiecăruia, atât din partea medicului cât și din partea pacientului, care trebuie să-și înțeleagă și să-și asume boala, vom avem participativitate și efort depus în direcția tratamentului, vor exista rezultate.
Pacienții sunt primii care trebuie să își asume boala, trebuie să se străduiască să se familiarizeze cu aceasta, să înțeleagă terapia pe care o fac, să priceapă ce li se întâmplă și să-i atragă, atunci când este nevoie, atenția medicului asupra unor lucrurilor diferite care apar și care s-ar putea să necesite schimbări ale tratamentului sau alte decizii semnificative pentru o evoluție orientată spre o stare de bine.
Articol extras dintr-un interviu cu prof.dr. Simona Rednic. Interviul integral îl puteți vedea și asculta AICI (hyperlink)
